Atunci când sunteți implicat într-un accident auto, unul dintre primii pași importanți pentru a rezolva situația este întocmirea dosarului de daună. Acest dosar este esențial pentru a putea beneficia de reparațiile acoperite de polița de asigurare. În acest articol, vă prezentăm lista documentelor necesare și câteva recomandări utile pentru a pregăti corect dosarul, astfel încât procesul de constatare și aprobare să fie cât mai simplu și rapid.
- Cartea de identitate / buletinul persoanei păgubite sau a delegatului
- Permisul de conducere al persoanei păgubite, care se afla la volan în timpul producerii evenimentului
- Certificat de înmatriculare al mașinii avariate
- Copie a poliței RCA a vinovatului de producerea evenimentului – în cazul în care se încheie Formularul de Constatare Amiabilă de Accident
- Formularul de Constatare Amiabilă de Accident completat și semnat de cei doi conducători auto și/sau orice alte documente emise de autorități/instituții abilitate (procese verbal poliție) care atestă producerea evenimentului și culpa celui ce a produs dauna.
- Împuternicire de la societate, în cazul în care autoturismul este în proprietatea unei persoane juridice
- Procura notarială sau mandat de reprezentare în cazul în care proprietarul auto păgubit nu este același cu șoferul sau cu persoana care se ocupă de dosarul de daună.
- Împuternicire de la societatea de leasing în cazul în care mașina este în proprietatea unei societăți de leasing.
* Actele menționate pe acest site reprezintă minimum necesar pentru deschiderea dosarului de daună. Inspectorii de daună auto pot solicita, de la caz la caz, acte suplimentare după efectuarea constatării pentru completarea dosarului de daună.